Nu stii niciodata unde incepe si unde se termina fericirea. Si mai ales nu stii, odata ce o atingi, cum sa o faci sa dureze, cum sa opresti timpul in loc, sa-l ingheti intr-o unica, eterna, minunata clipa. E un vapor in larg ce se indreapta spre insula visurilor mele pierduta undeva departe, in ceata. Acolo e lumina verii, lumina fericirii fara margini. Ma voi intoarce oare ?
Un pescaruş imi da tircoale cu un tipat vesel. Sa fie un semn? Un raspuns la intrebarea ce se rupe dureros din mine alergind sa ajunga din urma dira de spuma lasata de vapor? Daca as şti...
As vrea sa fiu cer mingiiat de nori blinzi, pufosi, de primavara... sau mare soptitoare ce aduce de departe, cu fiecare val ce se fringe la tarm, mirosul adincurilor... dar numai atunci cind voi fi cer sau mare si ar trebui sa fiu pretutindeni unde sunt ele, voi fi cu adevarat libera sa ramin fara ca cineva sa ma vrea sau sa ma cheme, numai atunci voi putea alege sa ramin pentru totdeauna aici.
Insa nu sunt nimic din toate astea. Sunt un biet muritor. Dar as vrea sa ramin.
As vrea sa nu scriu niciodata pe cer, pe mare, pe nisip, ca trebuie sa plec. Si pasul meu sopteste fiecarei pietre : as vrea sa ramin. Si ochii mei implora fiecare frunza a copacilor si fiecare floare pe cind buzele mele ingina fara glas litania dulce pe care marea sa mi-o duca mai departe, tot mai departe, pina in insula paradisului din care, iata, tocmai se intoarce un vapor. Oare ce raspuns mi-a adus?...
As vrea sa ramin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu