Trandafirul de Jericho, planta nemuritoare

Se numeste planta dinozaur, floarea de piatra, siempre viva, dar este cunoscuta in special ca trandafirul de Jericho. De fapt, sub aceasta denumire se ascund mai multe tipuri de plante

. Anastatica hierochuntica, Selaginella pilifera, Pallenis hierochuntica si Odontospermum Pygmaeum sunt doar cateva dintre ele. Unii spun ca aceste plante au aparut in urma cu 290 de milioane de ani, pe vremea dinozaurilor, altii spun ca sunt relativ tinere. Unii spun ca ar fi originare din Asia, altii spun ca au aparut in desertul Sahara. Pana la urma nici nu mai conteaza. Important este ca trandafirul de Jericho exista si poate intra in casele noastre, fie ca avem experienta in gradinarit, fie ca nu.

Ce are deosebit aceasta planta? Este unul dintre miracolele naturii si cel mai bun exemplu de adaptare la mediul inconjurator. Trandafirul de Jericho este nemuritor. Chiar daca vrei sa il omori n-ai sanse de reusita. Daca nu primeste apa intr-o anumita perioada, planta se usuca si isi strange fruzele transformandu-se intr-un ghem. Pana aici nimic deosebit. Miracolul se observa atunci cand o pui din nou in apa. Ghemul maroniu care parea mort incepe incet, incet sa se desfaca si sa se inverzeasca. Asta poate dura o zi, cateva zile sau o saptamana, in functie de specie. In momentul cand nu mai primeste apa, planta se strange la loc, dupa care poate reinvia de nenumarate ori. In unele tari, fiecare familie are un trandafir de Jericho care se transmite din generatie in generatie.

Cel mai probabil trandafirul de Jericho provine din deserturi. Creste in nisipurile din Egipt, Siria, Arabia Saudita si Mexic. Cand solul nu mai este indeajuns de umed, planta isi ia radacinile la spinare si pleaca in cautarea unui loc mai bun. Se strange sub forma unui ghem si se lasa purtata de vant pana cand simte ca a ajuns pe sol prielnic. Daca gaseste conditii bune, se stabileste acolo definitiv. Daca nu, se strange din nou si mai cauta.

De obicei, trandafirul se vinde uscat. Nu este nevoie sa il plantezi in ghiveci. Ajunge sa il pui intr-un bol cu apa si el se va deschide in scurt timp. Apa se schimba zilnic si trandafirul poate fi tinut in apa pe o perioada nelimitata. Totusi este indicat sa-l pui la hibernat din cand in cand.

In unele regiuni, se crede ca trandafirul de Jericho are proprietati miraculoase. Casa in care creste o asemenea planta nu va duce niciodata lipsa de iubire, liniste si bani. De altfel, trandafirul se foloseste in ritualurile Voodoo si Santeria pentru vrajile legate de bani si iubire. Apa in care a stat trandafirul de Jericho timp de o zi este imprastiata prin casa pentru a absorbi energiile negative si pentru a proteja membrii familiei.

Hibiscus syriacus - un alt fel de trandafir

Arbust viguros, cu crestere verticala, ajunge la maturitate la 2,5-3 m inaltime.

Cunoscut ca simbol national al Coreii de Sud, H.syriacus este des intalnit si in tara noastra. Atrage atentia prin frunzele ovoide, trilobate, cu margini usor dantelate, de culoare verde intens si mai ales prin florile mari, avand diametrul de 8-10 cm, ce pot avea diverse de roz si violet sau pot fi albe.

Conditii de ingrijire/cultivare

Ca in cazul majoritatii arbustilor de gradina, lumina reprezinta si pentru Hibiscus syriacus un factor important de care va trebui sa tineti cont. Desi tolereaza semi-umbra, numai exemplarele cultivate in spatii largi si insorite, se vor dezvolta impresionant si vor produce multe flori.

Are nevoie de udari periodice, exemplarele mature devenind foarte setoase in timpul verii, cand apreciaza o udare abundenta, la fiecare 3-4 zile. Primavara si toamna se multumesc cu o udare pe saptamana, iar pe timpul iernii pot rezista fara apa chiar si 3-4 saptamani.

In privinta umiditatii atmosferice, H.syriacus nu poate fi considerat un pretentios, multumindu-se cu atmosfera destul de uscata din zonele de campie ale tarii noastre. Totusi, in serile calde de vara, un dus cu apa calduta, l-ar ajuta la desprafuire.

Creste foarte bine in soluri adanci, usor umede, dar bine drenate. Un pamant de gradina imbogatit anual cu un strat consistent de mranita constituie un substrat de cultura mai mult decat multumitor, iar daca pH-ul acestuia este usor acid, situandu-se intre 5,5 si 7, puteti fi sigur de reusita cultivarii acestui arbust.

Fiind un arbust viguros de gradina, nu are nevoie de ingrasamante speciale de sinteza. Apreciaza insa aplicarea anuala a unui strat consistent de mranita.

Inflorirea este deosebit de bogata la exemplarele crescute in spatii foarte insorite. Incepand de la mijlocul verii, un arbust de talie medie poate produce pe parcursul a 4-5 luni, cateva sute de flori.

Hibiscus syriacus poate avea flori simple, cu petalele intr-o culoare si miezul interior in nuanta inchisa, de rosu sau violet, puternic contrastanta pe fondul petalelor sau flori involte, cu mai mult de 8 petale, cele din mijloc puternic franjurate, dand impresia unui pampon.

Se inmulteste prin butasire sau seminte. Prima metoda este cea mai recomandata, datorita usurintei cu care se prind lastarii si mai ales timpului scurt de obtinere a unor plante florifere. Perioadele propice de butasire sunt aprile-mai si august-septembrie, cand planta are un stadium dinamic de vegetatie.

Pentru a doua metoda de propagare, se vor folosi seminte foarte coapte, culese toamna tarziu, din capsulele brune si uscate ale plantelor.

Trucuri si sfaturi speciale: Primavara devreme, e bine sa tundeti tufele, cel putin o treime din ramuri, pentru a stimula o inflorire frumoasa si bogata.

Toamna tarziu, protejati exemplarele tinere, prin infasurarea bazei tulpinii, cu un strat gros de mranita, paie sau compost de frunze

FICUS ELASTICA

Origine: India, Himalaya, Myanmar, Malaysia. Frunze: lungi de 30-45 cm, groase, lucioase, simple, ovale, terminate cu un mic varf ascutit. Frunzele tinere sunt de culoarea bronzului si devin verzi ulterior. Flori: in ghiveci nu fac flori. In marile sere, exemplarele mature fac smochine mici, necomestibile. Lumina: plantele suporta sa stea la 2-3 m de fereastra, dar cresc mai bine daca sunt tinute in lumina directa jurnatate de zi. Pamant: pamant de gradina, mranita pentru plante verzi si nisip, in parti egale. Pe fundul ghiveciului trebuie pus un strat de 5 cm de pietris care sa asigure drenajul. Ingrasamant: in martie-octombrie trebuie udat cu o solutie fertilizanta (1 g ingrasamant la 1 I apa), ingrasamant lichid (un dop la 10 I de apa. Ingrasamintele granulate, care se pun la suprafata substratului, sunt recomandate pentru exemplarele mari, pentru ca elibereaza lent elementele fertilizante, in functie de umiditatea soIului, fara a intra in contact direct cu radacinile. Umiditatea aerului: iarna, cand intra in functiune incalzirea centrala, pulverizati apa pe planta de cel putin 3 ori pe saptamana. Lunar, spalati frunzele cu un burete umed sau cu o laveta pentru a le curata de praf. Pentru ficusul-de-cauciuc sunt ideale saturatoarele. Udare: excesul de apa este mult mai nociv decat lipsa acesteia. larna, puneti 1 I de apa saptamanal, la o planta de 1 m inaltime. Intre 2 udari, substratul trebuie sa fie uscat deasupra. Vara, udati-I de 2-3 ori pe saptamana, in functie de temperatura. Evitati ghivecele cu rezerva de apa. Transplantare: in primii 3 ani schimbati pamantul anual, in februarie-martie. Apoi, doar o data la 2 ani. Cand ghiveciul este prea greu ori prea voluminos, schimbati doar un strat de la suprafata substratului, de circa 4 cm grosime, avand grija sa nu atingeti radacinile. Utilizati o mranita de transplantare clasica, imbogatita cu un fertilizant pe baza de gunoi de grajd. Cerinte specifice: daca nu are radacinile inecate de apa, ficusul se comporta foarte bine, fara probleme. Dupa ce-I udati, aruncati apa in exces din farfurie. Dimensiuni: in ghiveci, in apartament, 3 m inaltime. In gradina de iarna, pus direct in pamant, atinge 5 m. Anvergura variaza intre 30 cm si 2 m, in functie de ramificare. Inmultire: marcotaj aerian al ramurilor din mai pana in septembrie. Crestati o tulpina ce jos in sus pe 5 mm sub o frunza. Imbibati un bastonas umed in pudra de hormoni pentru butasire inserati-I in crestatura. Inveliti totul cu un manson de muschi umezit si legati-I apoi cu rafie. Fixati muschiul cu 2 benzi de scotch, la extremitati. In cateva luni, prin muschi vor aparea radacinile. Atunci taiati ramura sub radacini si puneti noua planta intr-un ghiveci cu diametrul de 12-14 cm. Butasii din varful ramurilor se pun in minisere incalzite. Longevitate: 10-20 de ani si chiar mai mult, cand conditiile de cultura sunt satisfacatoare. Excesul de apa il poate omori in 6 luni. Daunatori si boli: cosenilele fac frunzele lipicioase si se evidentiaza prin prezenta de carapace brune ori albe pasloase, de-a lungul nervurilor, pe dosul frunzelor. Specii si varietati: Decora, cu frunzele tinere infasurate intr-o teaca rosie; La France, cu frunzele mult mai mici, chircite la varf; Ficus elastica Decora Belga si Doescheri cu frunze marmorate cu galben-alburiu si verde-inchis (ca toate varitatile panasate, au nevoie de multa lumina pentru pastra culorile); Robusta, cu frunzele mari; Schryveriana, verde-pal. Sfat: exemplarele tinere au tendinta sa creasca in sus, pe o tulpina mica. Cumparati, de preferinta, un ghiveci mai mare, cu mai multe exemplare. Pentru a impulsiona formarea de lastari laterali, rupeti varfurile ramurilor tinere, ori crestati usor scoarta tulpinii, sub o frunza. Astfel stimulati vegetatia mugurilor axilari.

SCHUMBERGERA

Ca si alte specii de cactusi de jungla, schlumbergera nu trebuie niciodata expusa in plin soare pe perioada de vara. Plasata la o fereastra partial umbrita, unde sa primeasca o cantitate medie de lumina, este locul ideal pe timp de primavara, vara si toamna. Iarna poate fi lasata la soare, pentru ca razele slabe nu ii vor face rau.

Mugurii incep sa se formeze toamna devreme si inflorirea este grabita de zilele din ce in ce mai scurte. Odata ce planta a inceput sa inmugureasca nu o tineti intr-o camera in care se aprind surse de lumina artificiala dupa apus; fie mutati plantele intr-o camera intunecata pentru ca apoi sa le scoateti iar la lumina a 2-a zi, fie acoperiti planta cu o cutie de carton si o inlaturati a 2-a zi. Aceasta operatie trebuie inceputa toamna devreme si continuata pana se formeaza bobocii. Tratamentul acesta de scurtare a zilei de lumina trebuie inceput cu 6-8 saptamani inainte de Craciun, daca vreti ca schlumbergera sa infloreasca de sarbatori. Daca urmati aceasta rutina si totusi cactusul nu infloreste, inseamna ca planta fie sta in prea multa umbra, fie intr-un mediu cu temperatura ridicata. Ea are nevoie sa stea intr-un loc racoros in saptamanile de dinainte de inflorire.
Dupa ce s-au format florile, asezati permanent planta intr-un loc luminos (nu in plin soare). Nu rasuciti ghiveciul in perioada in care se formeaza bobocii, pentru ca se pot desprinde; ei sunt mici, iar lipsa de lumina ii va face sa se rasuceasca si sa cada. Alte cauze sunt: curentii de aer, schimbarile bruste de temperatura, radacinile uscate sau imbibate cu apa, aerul excesiv de uscat sau cultivarea plantei intr-un ghiveci mult prea mare.

Se uda din abundenta si se inlatura excesul de apa care se aduna in farfuria ghiveciului. Intre udari lasati pamantul din ghiveci sa se usuce putin. Daca aerul din camera este foarte uscat, asezati un vas cu apa in apropierea ghiveciului. Tratati planta cu un fertilizator cu concentratie mare de potasiu, lunar, pe toata perioada anului.

Inmultire:
Craciunita este usor de inmultit, din tulpina, operatie care se face primavara sau vara astfel: se rupe o parte de tulpina cu 2-3 segmente, se lasa sa se usuce cateva ore, dupa care se planteaza intr-un ghiveci. Intr-un ghiveci mai mare se pot planta mai multe astfel de tulpini. Plantele puse la inmultit astfel trebuie tratate ca plante mature si in circa 4 saptamani vor incepe sa creasca.

Specii:
S. buckleyi are tulpini arcuite, de un verde stralucitor, formate din segmente. Florile apar iarna si sunt de culoare roz inchis, rosu sau albe.

Adauga un comentariu

Din cauza abundentei comentariilor de tip SPAM pe care le-am receptionat in ultima perioada am fost obligati sa modificam platforma de comentare!
Drept consecinta formularul de adaugare este mai complex si necesita completarea corecta a tuturor campurilor.
Atentie! Comentariile ce contin injurii , jigniri, reclame obscure vor fi sterse si vor atrage dupa ele interzicerea accesului utilizatorului respectiv pe toate sectiunile site-ului!
Va multumim pentru intelegere!

Nume:
E-mail:
Subiect:
Mesaj:

STEAUA CRACIUNULUI

Euphorbia pulcherrima sau Poinsettia pulcherrima, asa cum este denumita stiintific Craciunita sau Steaua Craciunului , reprezinta un simbol natural al sarbatorilor de iarna. Este cea mai spectaculoasa specie din genul Euphorbia, iar originile sale se gasesc in Mexic, unde a fost cultivata initial de azteci, care o foloseau in combaterea febrei si pentru obtinerea unor tincturi. Ulterior, in sec XVII, florile acestei plante erau utilizate de catre preotii franciscani la diverse ceremonii religioase. In anul 1825 ambasadorul Statelor Unite in Mexic, Joel Poinsett (de unde ii provine denumirea de Poisentia), remarca frumusetea plantei, pe care o trimite in tara lui de origine. Cultivarea propriu-zisa a acestei specii a inceput abia in anul 1960, devenind de atunci nelipsita in decorurile de Craciun.

Planta creste sub forma unor arbusti, ale caror frunze colorate sunt confundate adeseori cu florile. In luna decembrie frunzele mari, sub forma de petale, se coloreaza in rosu, galben, roz sau crem si tin pana primavara tarziu. Inflorescenta Poinsetiei este, de fapt, un buchet al frunzelor terminale, numite bractee, care sunt dispuse sub forma de stea - de unde si denumirea de Steaua Craciunului. Adevaratele flori sunt, in realitate, niste bobite mici sub forma de cupa, de culoare rosie sau galbena, care se formeaza in varfurile tulpinilor pe timpul iernii.

In general este folosita ca floare de ghiveci, dar poate fi cultivata si direct in solul serelor, in vederea obtinerii de tulpini florare. Este o planta perena, dupa inflorire trecand printr-o perioada de aprox. 2 luni de repaus. Pentru a inflori de Craciun are nevoie de peste douasprezece ore de obscuritate completa pe zi, incepand cu 1 octombrie si pana la 1 decembrie.

Poisentia este o planta de sera calda, iubitoare de lumina intensa (vara necesita totusi o umbrire usoara). Solicita temperaturi cuprinse intre 25C si 13C, este mare consumatoare de apa (apa dura ii dauneaza), iar solul in care este plantata trebuie sa fie usor si poros, valoare optima a pH-ului fiind de 6-6,5. Inmultirea se face prin butasire, din luna aprilie pana in august

Adauga un comentariu

Din cauza abundentei comentariilor de tip SPAM pe care le-am receptionat in ultima perioada am fost obligati sa modificam platforma de comentare!
Drept consecinta formularul de adaugare este mai complex si necesita completarea corecta a tuturor campurilor.
Atentie! Comentariile ce contin injurii , jigniri, reclame obscure vor fi sterse si vor atrage dupa ele interzicerea accesului utilizatorului respectiv pe toate sectiunile site-ului!
Va multumim pentru intelegere!

Nume:
E-mail:
Subiect:
Mesaj:

CACACTUSUL LIMBASOACREI{OPUNTIA HUMIFUSA}

este o planta erbacee perena, cu articulatii plate, formand un cactus spinos, drept sau cu dezvoltare pe orizontala. De cele mai multe ori, in mediul sau natural, se gaseste in colonii raspandite pe o suprafata de pana la 1 metru (sau chiar mai mult daca paletele se desprind si prind radacini in apropiere).
Tulpina: este formata din palete ovale, alungite, sau eliptice de culoare verde (cu nuante purpurii pe timpul iernii); sunt plate, de 5-15 cm lungime si 1 cm latime. Paletele tinere sunt drepte la inceput, dar toamna devin scorojite si incep sa se indoaie pe masura ce cactusul se pregateste de iernat si isi retrage apa. Rareori ating inaltimi mai mari de 30 de cm.
Spinii: Opuntia humifusa (O. compressa) nu are spini deloc sau numai cativa, imprastiati ici-colo pe paletele verzi. De obicei au forma acelor si sunt singuri sau grupati; au culoare maronie sau gri - neagra si 2 - 2,5 cm lungime.
Radacina: este de obicei fibroasa si se intinde adanc in pamant.
Florile: sunt diurne, frumoase, cu culoare stralucitoare, galbena; au 5-7 cm diametru, 8-12 petale si un grup de stamine galbene, stufoase care, datorita filamentelor sensibile, reactioneaza cand intra in contact cu insectele. Florile sunt hermafrodite, autosterile si infloresc in iunie - iulie.
Fructul: este de culoare rosu-purpuriu, carnos, lung de 1,5 - 4 cm si lat de 2 - 3 cm.
Semintele: au forma de disc; sunt intre 6 - 33 la fiecare fruct.

Ingrijire si cultivare
Opuntia humifusa (O. compressa) este un tip de cactus care nu necesita ingrijiri speciale si tolereaza perioadele in care este lipsita de apa sau alte conditii. Este usor de cultivat ca planta de interior, in soluri uscate, nisipoase sau cu pietris, bine drenabile. Poate fi cultivat si in amestecuri lutoase, atata timp cat acestea sunt bine drenabile si pamantul nu ramane ud.

Opuntia humifusa (O. compressa) se adapteaza foarte bine in solurile acide, neutre sau bazice (alcaline), dar prefera un pH intre 6 - 7,5.

Udarea
Opuntia humifusa (O. compressa) trebuie sa primeasca mai putina apa in timpul iernii, altfel trebuie udata normal in perioada de dezvoltare; rezista daca nu este udata u timp, dar nu face fata cu bine perioadelor lungi si aprige de seceta. Cel mai bine este sa pozitionati cactusul la baza unui perete orientat spre sud sau undeva unde sa fie protejat de ploaie sau de vant puternic. Este rezistent la umezeala mare.

trandafirul japonez

Trandafirul japonez, sau Camellia japonica, este un arbust originar din Tara Sorelui Rasare si a fost adus in Europa inca in secul al XVIII-lea. Frumusetea acestei plante este data de aspectul deosebit al florilor, mai ales ca ne putem bucura de ele in sezonul rece, atunci cand cele mai multe plante decorative intra in perioada de repaus.

Unii trandafiri japonezi incep sa infloreasca din luna octombrie si au flori pana in aprilie-mai. Dupa terminarea perioadei de inflorire trebuie sa-i acordam mai multa atentie. Astfel e de preferat sa nu fie tinut in locuri foarte calduroase, sa fie udat doar atunci cand pamantul de la suprafata s-a uscat, iar apa nu trebuie sa fie foarte rece, ci tinuta la tempertura camerei. Trandafirului japonez nu-i place sa stea direct in lumina soarelui, dar nici in locuri intunecoase. Adora sa fie in incaperi racoroase cu temperaturi de 12-14 grade C. Vara e mai greu sa-i oferim temperatura optima, insa e bine pe cat putem, sa nu fie expus la caldura mare.

In perioada de inflorire trandafirul japonez este destul de pretentios. Nu ii place sa i se schimbe locul, sau sa fie udat excesiv. Temperatura din camera nu trebuie sa varieze foarte mult, in caz contrar bobocii fie cad inainte de inflorire, fie nu se mai formeaza.

Inmultirea plantei se face mai greu, dar daca ai un pic de rabdare vei reusi. Butasii se taie din farfuri, si trebuie sa aiba cam 10 cm, cu cate doua noduri pe butac. Pamantul in care sunt plantati va trebui sa fie udat in fiecare zi, si dupa aproximativ doua luni de la plantare vor face radac in.i

leandrul

Daca ai observat in gradini si parcuri un arbust cu frunze ascutite, in forma de lance si numeroase buchetele de flori roz, albe sau galbene, trebuie sa stii ca este vorba despre leandru.

Leandrul (Nerium Oleander) este un arbust mediteranean, pe cat de frumos, delicat si plini de flori parfumate, pe atat de usor de plantat si intretinut. Culorile florilor sale variaza de la alb, roz - care sunt si cele mai raspandite - pana la galben, rosu sau portocaliu.

Intretinere

Fiind o planta mediteraneana, acesta iubeste caldura si umezeala, dar nu in cantitati excesive. Pentru a te bucura de florile sale, leandrul trebuie plasat intr-o zona luminoasa si calduroasa.

Rezista foarte bine in ghiveci, putand fi pastrat atat in interior, cat si in exterior pe timpul verii. Tot pe timpul verii, leandrul mai poate fi plantat in gradina, cu conditia de a fi mutat in ghiveci la sosirea toamnei.

Udarea va tine cont de sezon, pe timpul verii aceasta fiind mai abundenta, dar, va tine cont si de locul in care este plantat - daca este in ghiveci, in exterior, se va uda mai des, iar daca este in ghiveci in interior sau plantat in gradina, cantitatea de apa va fi mai mica.

Inmultire

Inmultirea leandrului poate fi vegetativa, prin intermediul ramurilor tinere. Acestea se lasa in apa pana ce fac radacini, apoi se planteaza in ghiveci. Inmultirea prin intermediul semintelor nu este la fel de practica si poate fi si extrem de dificila.

Fertilizare

Leandrul nu are nevoie in mod special de ingrasaminte, fiind un arbust obisnuit cu solurile sarace. Poti apela la ingrasaminte daca inflorirea intarzie sa apara, alegand in acest caz stimulatori de inflorire. Ramificatia se stimuleaza prin taierea varfurilor la inceputul primaverii (februarie, martie). Cu cat planta este mai ramificata, cu atat florile vor fi mai numeroase.

Atentie!

Un lucru extrem de important este faptul ca leandrul este o planta foarte toxica, fiind otravitoare chiar si in cantitati mici. De aceea, trebuie sa te speli pe maini daca iei contact cu seva acestei plante.

Spathiphyllum sau Crinul pacii este o planta originara din America Centrala si Columbia.
In general planta are cam 30 cm inaltime. Florile de culoare alb-crem (de forma unei spete), cu parfum delicat apar primavara si uneori toamna. Ele dureaza cam 5 saptamani.
Pentru ca e o planta cu vegetatie permanenta, iarna are nevoie de temperaturi de cel putin 15 gr C si de un loc luminos.
Vara insa nu trebuie tinuta direct sub razele soarelui. Este de preferat un loc semiumbros si cu temperaturi moderate.
Spathiphyllum trebuie udat regulat. Cantitatile de apa nu trebuie sa fie excesive, doar atat cat pamantul de la suprafata ghiveciului sa fie reavan. ')" alt="" class="img_left" width="108" height="150"> Planta prefera atmosfera umeda si solul poros, format din pamant de frunze, turba, ace de brad, mranita si putin nisip.')" alt="" class="img_right" width="108" height="150">Spathiphyllum trebuie udat regulat. Cantitatile de apa nu trebuie sa fie excesive, doar atat cat pamantul de la suprafata ghiveciului sa fie reavan.
Planta prefera atmosfera umeda si solul poros, format din pamant de frunze, turba, ace de brad, mranita si putin nisip.
Inmultirea se face prin divizarea cu grija a tufei si transplantarea ei in alt ghiveci.
Fiecare segment folosit pentru transplantare trebuie sa aiba cel putin 2-3 frunze si rizomi intregi.
Fertilizarea solului se face de primavara pana toamna, de doua ori pe luna cu solutii minerale.

begonia rex

Begoniile sunt plante decorative atat prin frunze cat si prin flori. Originare din India, Indonezia, America Centrala si de Sud, aceasta specie reuseste prin varietatea de forme si culori sa iti inveseleasca casa!

Cateva dintre cele mai interesante specii sunt urmatoarele:

Begonia rex se remarca prin frunze mari, paroase, cu marginea ondulata si putin zimtata. Impresioneaza de asemenea prin coloritul foarte interesant, de la verde la rosu purpuriu, cu zone concentrice sau mozaicuri in culori variate.

Begonia coralina are frunze colorate in verde intens, accentuat asimetrice. Pe acest fond intalnim pete argintii, dispersate neregulat. Cu flori de un rosu-corai, acestea au tulpini subtiri si lungi si necesita sprijinire in cazul in care sunt foarte inalte.

Begonia metalica este o planta care poate inflori tot timpul anului. Aceasta iese in evidenta prin frunze groase de un verde aramiu, lucioase pe fata superioara si rosii pe cea inferioara. Florile sunt mici, in nuante albe sau roz, asezate pe penduli rosii.

Acest soi prefera locuri luminoase, bine aerisite si o umiditate relativ ridicata. Pe timpul iernii este indicat sa le mentineti intr-o stare de semi repaus, reducand temperatura din camera la 14-16 grade Celsius. Tot in acest anotimp trebuie sa le udati mai rar si cu o cantitate mai mica de apa.

In astfel de conditii frunzele begoniei pot muri, insa nu este nimic alarmant deoarece o data cu incalzirea vremii si cu o cantitate mai mare de apa acestea vor inflori mult mai frumos.

Este bine de stiut faptul ca trebuie sa evitati, in procesul udarii, stropirea frunzelor cu apa. Apa poate pata frunzele plantei, reducand astfel din farmecul specific. In plus, nu uitati sa pulverizati apa in aer deoarece acest soi de plante nu se pot adapta unei atmosfere uscate.

Un aer prea rece in incinta in care ati amplasat o begonie poate provoca ingalbenirea frunzelor , asa ca trebuie sa tineti cont de temperatura mentionata mai sus.

Muscata

Muscata este o planta decorativa foarte frumoasa, nu este foarte pretentioasa, este rezistenta si nu are nevoie de o ingrijire deosebita. Datorita culorilor ei vii este una din cele mai iubite plante de apartament. Efectul decorativ se datoreaza contrastului dintre verdele frunzelor si rosul sau rozul petalelor.In ceea ce priveste calitatile sale terapeutice, astrologii sustin ca in fiecare casa ar trebui sa existe cate o muscata. Aceasta este benefica pentru toate persoanele care doresc sa se bucure de un psihic solid. Muscatele rosii faciliteaza asociatiile de idei, cele visinii stimuleaza intelectul iar cele albe aduna energiile pozitive.Iarna, muscata nu are nevoie de o atentie deosebiat fiind o planta destul de robust

Aceasta se va uda in timpul iernii o data pe saptamana deoarece pamantul este bine sa fie mentinut uscat. Daca planta este udata excesiv, poate aparea un tip de parazit la radacina plantei si tulpina si radacina muscatei pot putrezi. Muscata nu rezista la temperaturi mai mici de 5 grade Celsius iar luminozitatea nu conteaza foarte mult pentru aceasta planta de apartament.

Pamantul din ghiveci trebuie sa fie foarte bogat in nutrienti. Este bine sa fie utilizat pamant de gradina, amestecat cu nisip si turba. Se poate folosi pentru imbogatirea pamantului si ingrasamant artificial lichid.Temperaturile mai joase la care este supusa muscata iarna favorizeaza inflorirea. Respectand indicatiile de mai sus poti avea un balcon plin de flori chiar si in anotimpul rece.Muscatele nu se taie, se ciupesc. Acest ciupit determina o inflorire mai abundenta si se poate face de 2-3 ori pe an, rupandu-se varful lastarilor. Tot pentru a stimula inflorirea este bine sa rupi florile uscate pentru a nu permite dirijarea energiei plantei in forma de seminte.Daca nu vrei ca in vara sa ai o explozie de flori este bine ca iarna sa permiti muscatei sa intre in repaus.

Inmultirea muscatei se face prin butasi in orice perioada a anului. Daca vrei ca prima inflorire sa aibe loc in timpul iernii, atunci cel mai bine este sa plantezi un butas toamna. Substratul in care pozitionam butasul poate fi alcatuit dintr-o parte perlit si o parte turba.Daca vrei sa creezi o impresie de originalitate planteaza muscate in jardiniere alternand diferite culori.

Ingrijirea floarei de flamingo

Frunzele sunt lucioase, cordiforme, cu petiol lung. Ca si in cazul altor specii ale familiei Araceae, din care face parte, Anthurium are caracteristice florile mici, carnoase, dispuse strans in spic cu aspect de deget, colorat alb, galbui sau rosu (spadice). Aceasta inflorescenta e protejata de o spata (frunza modificata), colorata in rosu, alb, roz. Aceasta spata seamana cu o petala si e foarte decorativa.

Este o planta iubitoare de caldura. Are nevoie obligatoriu in aer si sol de 25 grade Celsius. Nu suporta soarele direct, desi are nevoie de lumina. Traind in umbra copacilor, necesita lumina indirecta sau filtrata.

Vara are nevoie de aerisirea incaperii, fara formarea curentilor de aer, si de o mare umiditate atmosferica (pulverizare permanenta cu apa). Apa de udat trebuie sa fie la temperatura camerei. Pamantul se mentine umed, dar nu in exces. Are nevoie de sol acid, poros, hranitor (un amestec de turba rosie fibroasa, pamant de frunze, mranita si nisip).

Transplantarea se face la sfarsitul verii-toamna, cand se poate realiza si despartirea tufelor pentru inmultire. Pentru mentinerea umiditatii, baza tulpinii, radacinile care ies la suprafata se pot inveli cu muschi de turba (Sphagnum).

Daca planta se simte bine infloreste incontinuu. In timp ce o floare este pe trecute, apare alta. Hrana din sol se poate suplimenta in perioada primavara-vara cu solutii nutritive pentru plante cu flori sau pentru plante acidofile, administrate de 2 ori pe luna.

Crinul

Crinul este o floare frumoasa si nobila, care era folosita in antichitate de catre gresi si romani pentru incununarea fruntii invingatorilor.In stare salbatica, crinul creste mai mult in Orient si europa, dar este cultivata si pe continentul african. Exista mai multe specii de crini, cele mai cunoscute fiind crinul alb (Lilium candidum) si crinul regal (Lilium regale). alte specii cunoscute de crin sunt crinul vargat si crinul de padure

In medicina populara, bulbii erau folositi pentru cataplasme si oblojeli, pentru dezinfectii si pentru prepararea unei bauturi contra muscaturilor de sarpe. Ca element decorativ, apare pe obiectele de cult si pe podoabe, reprezentand in antichitate speranta, puritatea si triumful. Impreuna cu trandafirul si cu laurul, era folosit la greci si romani pentru incununarea fruntilor invingatorilor. Desi creste in stare salbatica mai mult in Orient si in Europa, crinul a ajuns si pe continentul african, fiind foarte apreciat in Egiptul antic, unde simboliza chiar tara Egiptului (hieroglifa care reprezenta crinul simboliza Egiptul). Cateva milenii mai tarziu crinul devine simbolul regalitatii in Franta.
Genul botanic Lilium, din care face parte crinul, cuprinde numeroase specii de climat subtropical pana la temperat, raspandite in special in Orient si Europa, dar si pe continentul american si african. Specia cea mai cunoscuta, de care e legata istoria acestei flori, este Lilium candidum (Crinul alb), cu flori albe in forma de potir, cu parfum imbatator. In Europa a patruns din Orient, ca planta cultivata, adusa de fenicieni, greci, romani, arabi si turci, desi ea este intalnita aici si in stare spontana. Ca an de inceput al culturii crinului, in Europa este considerat anul 1905, cand botanistul englez Willson a introdus crinul regal (Lilium regale), cu toate ca pe acest continent se cultivau demult crinii asiatici. In ultima suta de ani au fost creati numerosi hibrizi, dar nici unul nu a reusit sa ocupe locul crinului alb si al celui regal (imperial) in privinta formei, parfumului si culorii.
Crinul alb (Lilium candidum), sau "crinul Madonei", prezinta in sol un bulb solzos, usor oval, cu diametru care poate trece de 8 cm. Tulpina care poarta florile, de 90-100 cm naltime, poate susutine pana la 20 de flori mari, albe si parfumate. Este rezistent la ger, putand ierna afara.
Crinul regal sau imperial (Lilium regale), originar din China, are in sol un bulb de dimensiuni mai mari, de culoare purpurie. Florile mari, parfumate, ca niste palnii, sunt albe pe dinafara, cu o usoara tenta visinie pe nervuri si stropite cu galben in interior. Ele sunt grupate cate 3-5 spre varful tulpinii florale. Nu este asa de rezistent la ger cum este crinul alb.
Crinul vargat de Japonia (Lilium tigrinum) are in pamant un bulb mare solzos din care apare tulpina de 150 cm inaltime, care poarta spre varf 15-20 de flori rosii-portocalii, stropite in interior cu purpuriu. Pe tulpina florala, la subsoara frunzelor apar cate 2 bulbili prin care planta se poate inmulti.
Crinul de padure (Lilium martagon), salbatic, originar din Europa, intalnit si la noi in tara, atinge 100 cm inaltime si face flori purpurii, grupate cate 20 in inflorescente. Petalele sunt rasucite mult in exterior. Exista forme si cu alte culori.
Crinul poate fi cultivat fara prea mari dificultati intr-o gradina obisnuita. Inmultirea se realizeaza prin mai multe metode, accesibile tuturor amatorilor: despartirea bulbilor, prin bulbili aerieni, prin frunzele solzoase ale bulbilor, prin butasi de frunze si seminte.
Cel mai usor se realizeaza desfacerea bulbilor dupa ce au fost scosi din pamant, in luna iulie. Dupa 15-20 de zile de pastrat la rece (70C), se pot planta din nou in gradina.
Inmultirea prin bulbili aerieni se foloseste la Lilium tigrinum si la alte specii care formeaza bulbili la baza frunzelor.
In cazul despartirii frunzelor solzoase ale bulbilor (metoda de inmultire rapida a soiurilor valoroase), acestea se pun la inradacinat in ghivece cu turba (4 parti), nisip (1 parte), pamant de frunze (1 parte), in loc cald (200C). Dupa inradacinare si formarea bulbililor, acestia se planteaza in ghivece mici, in care se tin pana la inflorire (circa 2 ani).
Bulbii se planteaza in gradina toamna (septembrie-octombrie) sau chiar vara (iulie-august), in cazul crinului alb. Inradacinarea se produce pana in momentul venirii frigului. In iernile cu geruri puternice terenul se protejeaza (frunze, paie, ramuri). Primavara-vara plantele se prasesc, se uda si li se administreaza ingrasaminte (lichide sau solide).

trompeta ingerilor

• Datura este un arbust originar din America de Sud (Peru şi Chile) şi din regiunile secetoase din Mexic. Frunzele mari sunt uşor catifelate. Ceea ce impresionează cel mai mult la această plantă sunt florile în formă de pâlnie sau trompetă, motiv pentru care planta este cunoscută sub denumirea populară de Trompeta îngerilor. Florile au dimensiunile destul de mari şi pot avea diferite culori: roz, violet sau portocaliu.

  Planta poate ajunge până la o înălţime de 120 de centimetri. Este foarte ramificată, având frunze mari, de culoare verde închis.

  Datura este o plantă otrăvitoare, conţinând o serie de alcaloizi toxici pentru om.

  Este indicat să vă spălaţi pe mâini în cazul în care aţi atins frunzele. În cazul ingerării, simptomele sunt: dezorientare, pierderea memoriei, stări de agitaţie, care se pot finaliza prin stop cardiac. Planta nu trebuie sub nici o formă lăsată în apropierea copiilor.
  

  Îngrijire
  
  Datura se cultivă în special în apartament. Preferă locurile luminoase, aflate în bătaia directă a soarelui. În zonele cu ierni blânde, poate fi cultivată şi afară, chiar dacă tinde să-şi piardă frunzele în anotimpul rece. Vara, creşterea plantei este intensă. Se udă din belşug şi i se administrează la una-două săptămâni îngrăşăminte. Iarna este recomandat ca planta să fie udată mai rar. Trebuie evitată acumularea de apă în ghiveci, în caz contrar, putând duce la putrezirea rădăcinilor. Frunzele trebuie pulverizate cu apă doar în cazul în care aerul este uscat şi cald. Pământul trebuie să fie permeabil, poros, bine drenat şi bogat în materii organice. Primăvara trebuie îndepărtate ramurile uscate.
  

  Înmulţire, paraziţi şi boli
  
  Înmulţirea se poate realiza primăvara, prin seminţe. Trebuie să ştiţi că speciile hibride, în general, nu produc flori identice cu cele ale plantei-mamă. Ea poate fi, de asemenea, înmulţită şi prin butaşi. Aceştia se pun într-un vas de sticlă sau într-un substrat nisipos umed, unde se lasă să facă rădăcină, apoi se plantează în ghivece.

  Datura este destul de rar atacată de paraziţi sau boli. Cu toate acestea, poate fi victima musculiţei albe, în special vara, în cazul plantelor cultivate în interior, sau a păianjenului roşu, care apare în condiţii de aer uscat. Paraziţii pot fi combătuţi cu ajutorul insecticidelor din comerţ.

  
  
  

  
  

  
  

Irisul

Irisul sau stanjenelul, cum este mai bine cunoscut, este o floare remarcabila prin formele, culorile si prin parfumul ei placut. De asemenea, are o valoare simbolica in numeroase civilizatii ale lumii. Astfel, in mitologia greaca, Iris este zeita soarelui, considerata mesager intre Olimp si Terra, drumurile sale fiind marcate de un curcubeu multicolor care ii indulcea sobra aparitie.
Dupa aparitia crestinismului, irisul a inceput sa fie considerat drept floarea Fecioarei Maria. La francezi a fost cel dintai simbol al regalitatii, fiind premergatorul faimoasei flori de crin. Floarea de iris este alaturi de crizantema simbolul oficial al Japoniei.
Irisul este originar, in special, din emisfera nordica, fiind o planta specifica zonelor temperate reci si putand fi intalnite pana la limitele desertice.
In ceea ce priveste exigentele ecologice, sunt plante putin pretentioase, putand creste in conditii dintre cele mai diferite. Astfel, exista specii ce cresc in apa, pe marginea lacurilor, in plin soare sau la umbra copacilor. Planta prezinta in pamant bulbi sau rizomi din care pornesc frunze drepte, zvelte ca niste sabii cu tulpini florale ce poarta in varf una pana la sapte sau chiar mai multe flori variat colorate in nuante de albastru, galben, violet si alb.
Planta prefera solurile usoare, permeabile, care sa nu permita stagnarea apei. Udarea trebuie facuta in mod regulat, cantitatea de apa si frecventa se apreciaza in functie de perioada calendaristica, natura si compozitia solului, viteza de crestere a plantelor si stadiul lor de dezvoltare.
Dintre speciile de iris putem aminti:
Iris hollandica - are tulpina florala inalta (40 - 50 cm), dreapta, ascunsa de tecile frunzelor;
Iris magnifica - planta este inalta, robusta, cu frunze stralucitoare si flori mari de culoare lila cu pete galbene;
Iris reticulata - are flori discret parfumate de culoare albastru-violet cu orange si se potriveste de minune la amenajarea rocariilor sau a rondurilor insorite. De asemenea, este o planta excelenta pentru cultura la ghiveci.
Despre problemele care apar in cultura irisului ar fi de amintit bolile si daunatorii.
Bolile cele mai frecvente sunt:
"putrezirea cenusie" care se manifesta prin curbarea plantei, bulbul este oprit din crestere si este acoperit cu un mucegai gri-cenusiu. Boala se transmite prin plantarea pe terenuri infectate sau prin contact direct. Se aplica tratamente cu funcigide cum ar fi Captaphol sau Captadin.
"putrezirea bazei tulpinii" - apare la baza tulpinii, la nivelul liniei suprafetei pamantului. Boala apare la circa 30 - 45 de zile dupa plantare si planta isi incetineste cresterea, frunzele se ofilesc si apoi se usuca. Boala este favorizata de temperatura ridicata din sol si se combate prin dezinfectarea chimica sau termica a pamantului.
Dintre daunatori amintim tripsul, care provoaca pete albe pe bracteiele ce protejaza bobocii florali. In momentul in care floarea se deschide, apar mici pete albe pe petale. Se pot observa de asemenea larvele de culoare galben-orange, semn clar ca planta este atacata. Se aplica tratament cu insecticide (sinoratox) aproximativ cu o saptamana inainte de inflorire.

Irisul este o floare absolut remarcabila datorita frumusetii sale fragile si efemere, a perfectiunii liniei si tinutei sale elegante

Istoria Trandafirului

Trandafirul are aproximativ 150 de specii raspandite pe tot pamantul. Gradinaritul trandafirilor a inceput acum 5000 de ani, probabil in China.In timpul perioadei Romane, trandafirii erau crescuti in Estul Mijlociu. Erau folositi ca si confetti la petreceri, cu scopuri medicale si ca sursa de parfum. Nobilimea romana a realizat mari gradini publice cu trandafiri. Dupa prabusirea Imperiului Roman, popularitatea trandafirilor a crescut si a decazut in functie de trendurile gradinaritului din acea perioada.In timpul secolului al XV-lea, trandafirul a fost folosit ca imbol de razboi. Trandafirul alb simboliza York, iar cel rosu, Lancester, iar ca rezultat, conflictul a primit denumirea de “Razboiul rozelor”.In timpul secolului XVII, faima trandafirilor a crescut atat de mult incat putea fi oferi ca plata in schimbul unei sume de bani. Sotia lui Napoleon, Josephine, a realizat o colectie impresionanta de trandafiri la Castelul Malmaison, la 7 mile distanta de Paris, in anii 1800.Abia in sec XVIII au fost introdusi trandafirii in Europa, din China. In zilele noastre trandafirii se bucura de popularitate, iar pentru ai creste cu succes, trebuie sa se ia in considerare mai multe aspecte: atentia acordata, diferentierea intre specii, cunostinte de baza si informatii despre posibile boli si insecte.

SPECIILE DE TRANDAFIRI

Trandafiri vechi europeni de gradina

Exista in aceasta categorie 5 clase de trandafiri:Gallica, Damask, Alba, Centifolia si Moss

GALLICA

Trandafirii Galica sunt cei mai vechi trandafiri cultivati in Vest si care au supravietuit caderii Imperiului Roman.Acestea se formeaza ca niste tufe verticale cu tepi fini, care capata culoarea rosu inchis in timpul toamnei, si sunt extremi de vigurosi. Sunt toleranti cu soluri mai putin fertile. Mirosul variaza. Cand cresc pe sol propriu pot ajunge pana la 120 x 120m.

DAMASK

Acesti trandafiri au fost cultivati de catre romani, si ar fi disparut daca nu ar fi ajuns in grija manastirilor europene care i-au cultivat in scopuri medicinale. Aceasta specie este mai mare decat Gallica. Sunt cunoscuti dupa mirosul puternic si dupa faptul ca infloresc puternic in luna iunie. Culoarea lor vaiaza de la alb la roz puternic. Sunt extrem de vigurosi, nu au probleme cu posibilele boli si nu au nevoie d eo ingrijire speciala.

MOSS

Acesti trandafiri au aparut ca o ramura a Centifolilor, in timpul secolului XVIII. Sunt mai sensibili si infloresc vara devreme. Culoarea florilor variaza intre alb si rosu intens(stacojiu).

CENTIFOLIA

Acesti trandafiri se numesc “trandafiri cu sute de petale”, sau “trandafirii varza”, facuti faimosi de crescatoarii germani. Au frunze numeroase si sunt foarte rezistenti. Infloresc o singura data in timpul verii si sunt recunoscuti pentru desimea petalelor florii. Culoarea variaza intre roz inchis si culoarea lavandei.

ALBE

Sunt cunoscuti ca “Trandafirii albi ai lui Shakespeare”. Sunt vestiti pentru mirosul lor placut si moale. Pot atinge pana la 7-8 m, fiind cei mai inalti dintre trandafirii vechi europeni de gradina. Culoarea lor nu este neaparat alba, ci pot fi chiar roz. Infloreste o singura data in mijlocul verii. Prefera sa cresca in jurul copacilor inalti.

Castelul Huniazilor din Timisoara

Frumosul oras de pe malurile Timisului era odinioara o puternica cetate (Castrum Timensiensis), amintita in documente inca din secolul al XII-lea.
In timpul feudalismului, Cetatea Timisoarei a jucat un rol deosebit de important in luptele impotriva expansiunii otomane, doua figuri luminoase fiind legate de evenimentele petrecute aici: Iancu de Hunedoara si comitele Pavel Chinezu.

Chiar in mijlocul orasului se inalta, pe locul palatului construit de Carol Robert d'Anjou in 1318, castelul Huniazilor. Recladit de Iancu de Hunedoara, castelul era o constructie simpla, intarita cu bastioane si ziduri groase. Numeroasele adaugiri pe care le-a suferit de-a lungul timpului i-au dat o infatisare masiva si impunatoare. Crenelurile de deasupra fatadei, armura si armele care strajuiesc intrarea evoca Cetatea Timisoarei, pe timpul cand aceasta se intindea de la actuala cladire a castelului pana in perimetrul Pietei Libertatii.

Transformat, in vremea ocupatiei otomane, in sediu al pasalacului Timisoarei (1552) - pagina neagra in istoria asezarii - castelul este eliberat odata cu cetatea (1718). Restaurat in 1856 devine, din 1885, muzeu. Tezaur de documente si de frumusete, muzeul are sectii de istorie si arte plastice, etnografie si stiintele naturii